Acţiuni ale Poliţiei Române pentru combaterea traficul ilicit cu ţigarete şi tutun

În urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, în primele 8 luni ale acestui an, au fost recuperaţi peste 5.800.000 de lei, proveniţi din trafic ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, iar faţă de aproape 250 de persoane s-au luat măsuri privative de libertate.Poliţiştii au constatat aproape 2.000 de infracţiuni, au aplicat peste 5.200 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 4.800.000 de lei şi au indisponibilizat 68 de autovehicule, peste 19.500.000 de ţigarete şi peste 20.000 de kilograme de tutun.Prevenirea şi combaterea contrabandei, a contrafacerii şi a comerţului ilegal cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română şi au ca scop asigurarea legalităţii mediului de afaceri şi protejarea bugetului general consolidat.În perioada 1 ianuarie – 5 septembrie a.c., Poliţia Română a acţionat, la nivel naţional, în baza planului ,,Smoke 2016”, în cadrul căruia, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat activităţi pentru combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun.Astfel, în primele 8 luni ale acestui an, în urma verificărilor efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice la 13.480 de agenţi economici, au fost constatate 1.992 de infracţiuni de natură economică.Până în acest moment, din prejudiciul cauzat, au fost recuperaţi 5.806.148 de lei.Cercetările efectuate au condus la reţinerea a 257 de persoane, dintre care, faţă de 62 s-a dispus ulterior măsura arestării preventive, iar faţă de 189 s-au luat alte măsuri preventive. De asemenea, activităţile desfăşurate de poliţişti s-au concretizat în 231 de rechizitorii şi 54 de declinări către alte structuri competente. Pentru neregulile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 5.201 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.779.137 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 19.559.595 de ţigarete şi 21.198 de kilograme de tutun şi au fost indisponibilizate 68 de mijloace de transport.Poliţia Română continuă activităţile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat al statului, pentru a menţine un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil şi predictibil, capabil să asigure buna funcţionare a economiei româneşti.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut