Acţiuni ale poliţiştilor de prevenire şi combatere a infracţionalităţii

Din dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române, ieri, poliţiştii au desfăşurat în toate judeţele ţării peste 1900 de acţiuni. Scopul acestora: prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional, asigurarea unui climat de siguranţă civică. Prezenţa activă a poliţiştilor pe străzi, în mediile şi locurile cu potenţial criminogen ridicat, a făcut ca ieri, 3 octombrie, să fie aplanate peste 700 de stări conflictuale. Oamenii legii au verificat şi controlat peste 4000 de societăţi comerciale şi baruri şi mai mult de 200 de case de schimb valutar şi amanet. 1600 de persoane au fost conduse la sediul organelor de poliţie, în scopul clarificării situaţiei acestora.Au fost constatate aproape 350 de infracţiuni şi identificate aproape 240 de persoane suspectate că au comis fapte de natură penală. De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite, iar alte 13 au fost reţinute în baza legii.Poliţiştii au verificat 17.200 de autovehicule, reţinând pentru diferite abateri la legislaţia rutieră 300 de permise de conducere şi aproape 200 de certificate de înmatriculare.Precizăm, de asemenea, că oamenii legii au aplicat peste 11.600 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor însumând aproape 1.700.000 de lei, iar cea a bunurilor confiscate, aproximativ 82.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12 din 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată (peste 6000), OUG nr. 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (peste 6000) şi ale Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (aproape 1500).De precizat că astfel de acţiuni continuă pe tot parcursul zilei de astăzi.Exemple:Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău au surprins ieri în flagrant pe O.Radu, de 33 de ani, din Municipiul Bacău, cetăţean român de origine moldovenească, V.Oleh, de 38 de ani, cetăţean ucrainean, stabilit în comuna Gherăeşti, judeţul Neamţ şi B.Claudiu, de 40 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce descărcau dintr-o autospecială cantitatea de 6.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi moldoveană. De asemenea, poliţiştii au descoperit la locul descărcării, într-un alt autoturism ce aparţine lui O.D., peste 4.100 de pachete de ţigări.În cadrul aceleiaşi acţiuni, oamenii legii au depistat pe T. Adrian, de 34 ani şi P. Victor, de 31 ani, ambii din Municipiul Bacău, în timp ce transportau către o piaţă din localitate, în scopul comercializării, peste 1500 de pachete de ţigări cu timbre din Republica Moldova. Toţi cei menţionaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 12/1990, cu câte 1.500 de lei, iar cele peste 11.600 de pachete de ţigări au fost confiscate. ****Tot ieri, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice Bistriţa, împreună cu poliţişti de la Postul Comunal Dumitra, l-au depistat la domiciliul lui M.O.N., din localitatea Cepari, pe fratele acestuia, M.C.S, de 42 de ani, din localitatea Nimigea de Sus, care deţinea fără drept un pistol de calibrul 9 mm, cinci cartuşe de calibrul 9 mm şi 31 de alice de plumb de calibrul 5,5 mm.Arma, cartuşele şi alicele au fost aduse din Spania de către M.C.S, acesta nedeclarându-le la intrarea în ţară. Armamentul a fost ridicat în vederea cercetărilor, iar M.C.S. este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “portul sau deţinerea de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. ****Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari l-au depistat pe O.M.G., de 28 de ani, asupra căruia a fost găsit un pistol de calibrul 4,5 mm, cu aer comprimat şi alice , fără a avea autorizaţie de deţinere.În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Constanţa. ****În Municipiul Buzău, poliţiştii au identificat pe I. Viorel, în vârstă de 48 ani, din localitate, care deţinea fără drept o armă cu aer comprimat de calibrul 5,5 mm.Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de armă neletală supusă autorizării, iar arma a fost ridicată în vederea confiscării.****Poliţişti din cadrul I.P.J. Mehedinţi l-au depistat pe G.I., de 34 de ani, din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, în timp ce comercializa mai multe ceasuri de mână ce prezentau caracteristici de contrafacere, având inscripţionate siglele unor firme cunoscute.În cadrul aceleeaşi acţiuni, poliţiştii l-au depistat pe D.A.M., de 30 de ani, din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce comercializa la un târg din localitate mai multe articole de îmbrăcăminte (49 de bluze şi pantaloni sport), ce prezentau caracteristici de contrafacere, având inscripţionate siglele unor firme cunoscute.Celor în cauză le-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.****Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Olt l-au depistat, pe o strada din Oraşul Corabia, pe S.M., de 35 ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.****În Judeţul Argeş, poliţiştii de la rutieră au depistat de P. M., de 27 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism deşi avea o alcoolemie de 1,07 ml/l alcool pur în aerul expirat şi pe N.I.G., domiciliat în Municipiul Piteşti, în timp ce conducea o maşină, în Oraşului Ştefăneşti, chiar dacă era în stare de ebrietate (0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat). Celor doi, oamenii legii le-au întocmit dosare penale conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content