Acţiuni ale poliţiştilor pentru un trafic rutier sigur

4 infracţiuni rutiere au fost constatate şi 800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care aproape 200 pentru depăşirea vitezei legale, au fost aplicate de poliţişti, ieri, în judeţul Vaslui, în timpul unei acţiuni desfăşurată pe parcursul a şase ore.Sub directa coordonare a ofiţerilor specialişti din cadrul Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., în cursul zilei de ieri, în judeţul Vaslui, în intervalul orar 15.00 – 21.00, au fost organizate acţiuni în sistem integrat, pentru depistarea şi tragerea la răspundere a celor ce prin conduita lor încalcă prevederile legale cu privire la regimul circulaţiei rutiere, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. La acţiune au participat efective din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică şi intervenţie rapidă ale I.P.J. Vaslui, precum şi poliţişti delegaţi din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Bacău, Galaţi, Iaşi şi Neamţ. Poliţiştii au constatat 4 infracţiuni rutiere, dintre care una pentru consum de alcool, şi au aplicat 800 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 197 pentru viteză, 25 pentru traversare neregulamentară, 12 pentru neacordare de prioritate (vehicule şi pietoni), 4 pentru consum de alcool, una la O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere şi 561 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 164.900 de lei.Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 31 permise de conducere şi retrase 13 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli tehnice.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut