Actiuni de prevenire pe litoral

Activităţi pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la unităţile de turism în perioada 9 – 13 august 2010Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa desfăşoară, zilnic, acţiuni preventive în toate staţiunile de pe litoral. În cursul săptămânii trecute, au fost controlate 21 obiective din staţiunile Jupiter, Venus, Mamaia şi din municipiul Constanţa, dintre care zece hoteluri, şase vile, patru restaurante şi un hostel. Acţiunile de control s-au finalizat cu aplicarea a 13 sancţiuni, dintre care 11 avertismente şi două amenzi în valoare totală de 3.500 lei.În timpul acţiunilor de control efectuate la unităţile de turism şi alimentaţie publică au fost depistate un total de 53 deficienţe (23 au fost remediate pe timpul controlului) care au vizat în principal următoarele:- neîntocmirea planului de intervenţie pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de operativitate şi eficienţă a operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă;- neasigurarea unui cadru tehnic atestat sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;- nerealizarea instalaţiei electrice pentru iluminatul de siguranţă necesar pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu cât şi pentru intervenţia în încăperea centralei termice;- neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente, aflate în dotarea construcţiilor (stingătoarele) în conformitate cu prevederile tehnice;- neprotejarea golului de acces în încăperea centralei de detecţie şi semnalizare a incendiilor cu elemente (uşă) antifoc;- neasigurarea legării la pământ a rezervorului de combustibil lichid (motorină) aferent centralei termice ce deserveşte clădirea.Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – IGSU


Alte articole:
Skip to content