Acţiuni pentru combaterea delictelor silvice

Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, în perioada 4-12 septembrie, o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice în judeţele Suceava şi Buzău. În urma acestora, au fost depistate 22 de infracţiuni, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale şi au fost ridicaţi în vederea confiscării aproape 300 de mc. material lemnos. În urma acţiunii desfăşurate în judeţul Suceava, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, cei ai Poliţiei din Fălticeni şi ai Poliţiei din Vicovu de Sus au efectuat 23 de controale în fondul forestier, 31 de controale privind circulaţia materialului lemnos, au verificat 19 instalaţii de debitat material lemnos şi 4 societăţi comerciale, precum şi 23 de autovehicule şi 10 atelaje hipo.Astfel au fost depistate 17 infracţiuni privind prevederile legislaţiei în domeniul silvic (tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, falsificare dispozitive speciale de marcat etc.). De asemenea, poliţiştii au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.000 de lei. Au fost ridicaţi în vederea confiscării 286 de mc. lemn de foc, în valoare de 45.900 de lei.În judeţul Buzău, poliţiştii au depistat în urma a 24 de controale în fondul forestier şi în cadrul a 7 filtre pentru controlul circulaţiei materialului lemnos, 5 infracţiuni prevăzute de legislaţia în domeniul silvic.De asemenea, poliţiştii buzoieni au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.980 de lei. Au fost confiscaţi 8,1 mc lemn, în valoare de 1.040 lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut