Acţiuni pentru protejarea fondului forestier

Peste 2400 mc de material lemnos, în valoare de peste 477.000 de lei, au fost confiscaţi, în patru zile, de poliţiştii din Suceava.În perioadele 6 – 7 şi 13 – 14 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, împreună cu specialişti silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava au acţionat pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos. Pe parcursul activităţilor echipele de control au verificat 12 instalaţii de prelucrat lemnul şi 26 de transporturi de material lemnos. În urma acestor activităţi au fost confiscaţi 2425 mc de material lemnos, în valoare de peste 477.000 de lei.De asemenea, au fost constatate două infracţiuni la regimul silvic şi au fost aplicate 25 de sancţiuni la legislaţia silvică, în valoare totală de 61.000 lei. * * * La data de 6 februarie a.c., a fost depistat un bărbat, de 54 ani, din comuna Straja, administrator la o societate de profil, care, în scopul efectuării unor transporturi suplimentare de material lemnos, a modificat datele înscrise în exemplarele 1, 2 şi 3 la cinci avize de însoţire primare şi secundare. Faţă de administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals. La aceeaşi dată, s-a efectuat un control la o societate cu sediul în comuna Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava, în urma căruia s-a constatat faptul că, în perioada 1 septembrie 2012 – 6 februarie 2013, firma în cauză a livrat din depozit cantitatea totală de 2.247,28 mc. lemn lucru răşinoase, fără provenienţă legală, prin 58 de avize în care, la rubrica „document de provenienţă” au fost consemnate filele unui Registru de evidenţă intrări/ieşiri materiale lemnoase care nu aparţinea societăţii.În cauză s-a procedat la confiscarea valorică a întregii cantităţi de 2.247,2 mc. lemn lucru răşinoase, în valoare de 447.275,5 lei, livrată fără provenienţă, iar societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.Acţiunile pentru prevenirea ilegalităţilor silvice şi identificării persoanelor care se fac vinovate de tăierea, exploatarea, prelucrarea şi valorificarea ilegală a materialelor lemnoase vor continua şi în perioada următoare. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content