Poliţiştii rutieri au fost prezenţi, în ultimele două luni, pe toate tronsoanele ce converg către frontiera de stat a României cu Bulgaria, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi, mai ales, pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În urma acţiunilor poliţiştilor, au fost depistaţi peste 450 de conducători auto care au încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.În perioada iulie – august 2012, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii români, împreună cu cei bulgari, au acţionat în judeţele Călăraşi, Constanţa, Dolj şi Giurgiu, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier pe drumurile publice ce converg către frontiera de stat a României cu Bulgaria.Au fost oprite în trafic, pentru control, 983 de autovehicule, fiind depistate 6 infracţiuni, dintre care 3 la regimul circulaţiei rutiere.De asemenea, au fost aplicate 468 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 68 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule (37 pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză şi 6 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice). Poliţiştii au retras, până la remedierea defecţiunilor, 6 certificate de înmatriculate. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice
Acţiuni pentru un trafic rutier sigur la frontiera de sud
Alte articole: