Acţiuni preventive ale poliţiştilor constănţeni în cadrul campaniei „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”

Astăzi, 21 iulie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Grupării Mobile de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi ai Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi comune, în staţiunea Mamaia, pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victimele furturilor de şi din autoturisme în perioada sezonului estival.Acţiunea face parte din campania „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”, care se va desfăşura în perioada iulie – septembrie 2012, la nivel naţional, pentru prevenirea furturilor de şi din autoturisme, implicit informarea turiştilor cu privire la regulile minime de autoprotecţie în vederea reducerii riscului de victimizare.Grupurile ţintă sunt deţinătorii de autoturisme, asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi de transport. În acest sens au fost realizate un număr de 35.000 pliante şi 450 afişe, urmând să fie distribuite prin acţiuni stradale sau la înmânarea certificatului de cazier auto ori a altor documente destinate conducătorilor sau deţinătorilor de autoturisme, prin care aceştia vor fi informaţi asupra măsurilor pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale unor astfel de furturi. Pentru situaţiile de urgenţă în care este ameninţată siguranţa cetăţeanului apelaţi 112! Poliţiştii şi Jandarmii vă stau la dispoziţie în staţiunile de litoralul Mării Negre.Mai multe informaţii utile în sezonul estival şi vacanţa de vară se pot obţine accesând site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro.I.P.J. Constanța – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut