Acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri continuă

Direcţia de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. a continuat activităţile de coordonare la nivel naţional a acţiunilor pentru protejarea mediului de afaceri. Astfel, în ultima săptămână, la nivel naţional, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor au constatat 130 de infracţiuni economice. În perioada 17 – 23 septembrie a.c. a.c, poliţiştii din formaţiunile de investigare a fraudelor au constatat 130 de infracţiuni pentru săvârşirea cărora sunt suspectate 115 persoane (9 dintre acestea fiind reţinute/arestate). Majoritatea infracţiunilor investigate de poliţişti vizează fapte de evaziune fiscală şi înşelăciuni în relaţiile comerciale (45). Au mai fost constatate 14 infracţiuni de fals în înscrisuri, 13 la Legea 86/2006 privind Codul vamal, 10 la Legea 84/1998 privind contrafacerea, 7 de delapidare, 6 fapte de corupţie, 4 la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, 4 la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, 3 de abuz în serviciu şi tot atâtea la Legea nr. 59/1934 – Legea cecului.Din totalul persoanelor suspectate de comiterea de infracţiuni economice, 15 sunt cercetate în 12 dosare complexe, întrucât faptele comise au produs urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului produs sau al numărului mare de persoane implicate.Exemple: Constanţa – A fot documentată activitatea infracţională a unui administrator de firmă, suspectat că, în perioada 2004-2006, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, privind achiziţia de materiale de construcţie, înregistrând în contabilitatea societăţii 275 facturi fiscale, toate fiind emise de societăţi inexistente sau radiate. Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Dâmboviţa – S-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un asociat şi administrator al unei societăţi comerciale din Târgovişte, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta, la sfârşitul anului 2008, ar fi încheiat cu persoane fizice din judeţul Dâmboviţa, contracte de antrepriză-construcţii, prin care societatea în cauză se obliga să le construiască locuinţe la cheie contra unor sume cuprinse între 150.000-170.000 de euro, deşi la data de 27.01.2008, societatea antreprenoare ipotecase întreaga suprafaţa de teren şi construcţiile ce urmau a fi edificate, pentru contractarea unui împrumut de 1.800.000 de euro.Bihor – Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui cetăţean maghiar, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator de firmă, în perioada mai – decembrie 2010, ar fi efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de mărfuri (uleiuri de motor şi produse similare) de la mai mulţi parteneri comerciali din Ungaria şi Slovenia, pe care nu le-a evidenţiat în contabilitatea societăţii şi nici nu le-a declarat organelor fiscale. Satu-Mare – Poliţiştii de investigare a fraudelor şi cei ai Biroului Rutier Satu-Mare, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au prins în flagrant un tânăr, în timp ce transporta cu autoturismul 1.500 de pachete ţigări (30.000 de ţigarete), de provenienţă ucraineană.În urma extinderii cercetărilor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, poliţiştii au descoperit într-un garaj din municipiul Satu Mare, alte 32.000 de pachete de ţigări (640.000 ţigarete), tot de provenienţă ucraineană.Tânărul a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete şi contrabandă. Persoana reţinută a fost prezentată magistraţilor sătmăreni, pe numele său fiind emis mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile. Cele 670.000 de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit pentru transport a fost indisponibilizat. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content