Activități de prevenire desfășurate la Festivalul CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST de la Mioveni

În zilele de 14 și 15 iunie a.c., polițiștii argeșeni, alături de polițiști locali, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și de reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog au desfășurat activități specifice pentru buna organizare și desfășurare a paradei motocicliștilor și Festivalului de muzică CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST din Mioveni.

Astfel, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, Serviciului Ordine Publică, Poliției Municipiului Pitești, Poliției Orașului Ștefănești și Poliției Orașului Mioveni, alături de polițiști locali și jandarmi argeșeni au asigurat tranzitarea coloanelor de motocicliști de la Pitești către Mioveni, dar și fluidizarea traficului, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

Totodată, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară, alături de specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Argeș au desfășurat activități informativ-preventive la festivalul de muzică prilejuit de eveniment.

Pentru ca spectacolul să rămână o amintire plăcută pentru toți participanții, polițiștii au fost prezenți printre cetățeni pentru prevenirea incidentelor negative, menținerea climatului optim de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și pentru a-i sfătui cum să se ferească de pericole.

Au fost prezentate prevederile Legii „Anastasia” și ale Campaniei Drive Clean, riscurile asociate consumului de alcool și substanțe cu efect psihoactiv, precum și adoptarea unui comportament responsabil în cadrul manifestărilor cultural-artistice cu public numeros.

De asemenea, au fost utilizați ochelari speciali, puși la dispoziție de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, pentru ca participanții că poată ,,vedea lumea prin ochii” celor care au consumat alcool sau substanțe psihoactive, astfel încât curiozitatea tinerilor să nu mai reprezinte un argument pentru consumul real al acestora.

Mulțumim tuturor partenerilor pentru implicare și participanților pentru că au ales să se distreze responsabil!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut