Activităţile din domeniul panificaţiei, verificate de Poliţia Română

La începutul lunii septembrie 2013, Poliţia Română a declanşat o acţiune naţională pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Până la sfârşitul anului, au fost efectuate peste 158.000 de controale în urma cărora au fost depistate aproape 2.000 de infracţiuni şi au fost aplicate peste 63.500 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea bunurilor indisponibilizate şi a sancţiunilor aplicate depăşeşte 55.000.000 de lei. Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, începând cu data de 1 septembrie a.c., au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.Astfel, în perioada 1 septembrie – 29 decembrie a.c., la nivel naţional, s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi. De asemenea, într-o serie de activităţi au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul M.A.D.R., A.N.A.F. şi I.S.C.T.R..Echipele de poliţişti au efectuat 157.719 de controale, dintre care 36.088 la societăţi comerciale, 21.105 la persoane fizice şi au verificat 100.526 de mijloace de transport.Poliţiştii au depistat 1.997 de infracţiuni, dintre care 1.201 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 326 la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. De comiterea acestora sunt suspectate 1.715 persoane.În cadrul dosarelor penale constituite, au fost luate măsuri de siguranţă cu privire la 115 mijloace de transport, în valoare de 3.393.234 de lei. De asemenea, au fost aplicate 63.530 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 10.560 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 513 la O.U.G. 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de O.U.G. 93/2009 şi 52.457 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 27.320.184 de lei.În cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate au fost indisponibilizate/confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 lei.Totodată, în urma neregulilor constatate ca urmare a verificărilor efectuate a fost suspendată/oprită activitatea la 57 de unităţi de morărit şi panificaţie.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content