Administratorul unei societăţi comerciale din Deva este suspectat că a creat un prejudiciu de peste 575.000 de lei, prin deducerea ilegală a T.V.A. din achiziţia de cereale. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Hunedoara cercetează o persoană de 56 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din Deva, pentru infracţiuni economice. Aceasta este suspectată că, în perioada octombrie 2008 – decembrie 2009, a efectuat achiziţii fictive de cereale, în valoare de peste 3.000.000 de lei, de la şase societăţi comerciale de pe raza judeţelor Teleorman, Arad, Vaslui, Vâlcea, Timiş şi Hunedoara, deducând ilegal T.V.A. în sumă de peste 575.000 de lei.În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Administrator cercetat pentru evaziune fiscală cu cereale
Alte articole: