Administrator de societate comercială cercetat pentru evaziune fiscală

Administratorul unei societăţi comerciale este cercetat pentru evaziune fiscală şi primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dâmboviţa au început urmărirea penală împotriva lui B.F., din comuna Potlogi, judeţ Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, fapte prev. şi ped. de Legea nr. 241/2005 şi Legea 53/2003, modificată prin Legea 40/2011.B.F. este suspectat că, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, a efectuat operaţiuni fictive, constând în aceea că a înregistrat în evidenţa contabilă, facturi fiscale reprezentând prestări servicii, în valoare totală de 5.976.000 de lei, emise de două societăţi comerciale, care nu funcţionau şi nu aveau înregistrate în contabilitate aceste facturi, aducând un prejudiciu bugetului consolidat al statului de aproximativ 1.878.000 de lei.Totodată, acesta mai este suspectat că a primit la muncă un număr de 146 de persoane, pentru care avea încheiate contracte individuale de muncă pentru o normă de două ore pe zi, în condiţiile în care, persoanele respective desfăşurau activităţi în construcţii cu normă întreagă, iar contribuţiile datorate bugetului de stat ar fi fost superioare celor plătite. Poliţiştii continuă cercetările, urmând ca la finalizarea anchetei să se propună soluţie procedurală parchetului competent.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content