Afacere de familie cu droguri

Un bărbat din Tulcea a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce încerca să vânda 100 de grame de rezină de cannabis. Alături de acesta, din gruparea infracţională care se ocupa cu traficul de droguri pe relaţia Italia – România, mai făceau parte mama şi sora acestuia. La data de 4 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, cu sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroului Teritorial Tulcea, l-au prins în flagrant pe S. Marian, în timp vindea 100 de grame de rezină de cannabis.Suspectul, împreună cu sora şi mama sa, făceau parte dintr-o reţea de trafic de droguri pe relaţia Italia – România. De altfel, în luna martie a.c., sora acestuia, D. Alina, a fost prinsă în flagrant de poliţişti în timp ce încerca să vândă 40 de grame de rezină de cannabis.Întreaga cantitate de substanţă interzisă depistată asupra bărbatului a fost ridicată şi urmează a fi supusă analizelor de specialitate. Faţă de suspect, procurorul din cadrul D.I.C.O.T. – Biroului Teritorial Tulcea a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc, urmând ca încursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pentru aceleaşi fapte sunt cercetate atât sora, cât şi mama suspectului. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content