Alege viaţa! Respectă regulile de circulaţie rutieră!

Pentru o călătorie sigură în condiţii de carosabil umed, poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere, să manifeste atenţie sporită la ce se întâmplă în trafic şi să adopte o manieră preventivă de condus.La data de 21 septembrie a.c., pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de carosabil umed, s-au înregistrat mai multe evenimente rutiere. Astfel, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în zona comercială, în intervalul 7:00 –7:10, s-au produs trei accidente în lanţ în care au fost implicate între 3 şi 5 autovehicule şi în care au fost rănite 5 persoane. Unul dintre evenimente s-a produs pe fondul neatenţiei conducătorilor de autovehicule care circulau pe sensul opus, atenţia acestora fiind direcţionată către ceea ce se petrecea la locul accidentului, nu la traficul de pe propriul sens de mers.Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, poliţiştii rutieri reiau recomandările adresate conducătorilor auto şi îi sfătuiesc să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când carosabilul este umed, iar vizibilitatea este redusă din cauza ploilor. Trebuie ţinut cont şi de faptul că, în astfel de situaţii, pietonii tind să nu respecte regulile de circulaţie, iar distanţa de frânare creşte considerabil. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza la intrarea şi ieşirea din pasajele subterane, atunci când vizibilitatea este influenţată de trecerea de la lumina naturală la cea artificială sau invers.Având în vedere particularităţile sezonului de toamnă-iarnă, recomandăm conducătorilor auto ca înainte de plecarea în cursă să verifice funcţionarea instalaţiei de climatizare, dezaburire, a ştergătoarelor şi existenţa lichidului de ştergere/degivrare a parbrizului.Totodată, în contextul în care la altitudini înalte, pe Transfăgărăşan, au apărut condiţiile de iarnă, îi informăm pe participanţii la trafic despre faptul că, dacă circulă în astfel de zone, trebuie să ia măsuri pentru dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă sau lanţuri ori alte echipamente antiderapante omologate, după caz. Precizăm că, în legislaţie nu se face referire la o dată calendaristică începând de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor de iarnă, se prevede faptul că acestea sunt obligatorii atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content