Alege viaţa – respectă regulile de circulaţie rutieră!

Deşi numărul accidentelor de circulaţie se menţine pe un trend descendent, acestea scăzând cu 4%, în ultimul week-end au avut loc 51 de accidente grave soldate cu 17 morţi şi 45 de răniţi grav. / Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie, iar în perioada următoare acţiunile Poliţiei Rutiere desfăşurate în planul educaţiei rutiere şi al impunerii legii se vor concentra pe combaterea excesului de viteză şi a indisciplinei pietonale. În perioada 1 februarie – 21 februarie a.c., numărul accidentelor grave de circulaţie a scăzut cu 4,0%, numărului persoanelor decedate s-a diminuta cu 7,1%, iar al răniţilor grav a scăzut cu 8,0%, în contextul în care condiţiile meteo înregistrate până la această dată au fost mult mai prielnice desfăşurării traficului rutier faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când, din cauza ninsorilor abundente au fost numeroase drumuri restricţionate sau blocate.În ceea ce priveşte evoluţia accidentelor grave de circulaţie şi a consecinţelor acestora se constată menţinerea trendului descendent.În cursul lunii februarie a.c., în cinci zile din acest interval s-au înregistrat creşteri ale numărului persoanelor decedate, comparativ cu zilele aferente anului anterior, cel mai mare număr de morţi rezultaţi din accidente rutiere fiind în zilele de sâmbătă 19 februarie (9 morţi), luni 7 februarie şi luni 14 februarie (câte 7 morţi), duminică 13 februarie, miercuri 16 februarie şi luni 21 februarie (cu câte 6 morţi). Principalele cauze generatoare ale accidentelor grave produse în perioada scursă de la începutul lunii februarie a.c. au fost: viteza, manifestată în special sub forma vitezei neadaptate la condiţiile meteo, de drum sau trafic (30,9% din totalul accidentelor), urmată de indisciplina pietonilor (26,0%) şi neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare (9,4%).Se constată că ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente grave înregistrate în februarie 2011 este similară cu cea înregistrată în perioada corespondentă a anului trecut, cu menţiunea că ponderea vitezei (excesivă sau neadaptată) a scăzut de la 35,2% la 26,0%.În acest context, atrage atenţia situaţia înregistrată în ultimul week-end (18 – 20 februarie a.c.), când au fost înregistrate 51 de accidente grave, soldate cu 17 persoane decedate şi 45 de răniţi grav, cauzele generatoare predominante fiind viteza neadaptată la condiţiile de drum, indisciplina pietonilor şi neatenţia în conducere. Cel mai grav accident înregistrat în ultimul week-end, a fost cel produs la data de 19 februarie a.c., pe D.J. 244, în afara localităţii Banca, judeţul Vaslui, unde un conducător auto în vârstă de 55 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos a pătruns pe contrasens, unde a acroşat un autoturism care circula regulamentar, din sens opus.Din accident au rezultat doi morţi şi patru răniţi grav. Cei implicaţi în accident nu purtau centurile de siguranţă.Întrucât în ultima perioadă de timp se constată că a crescut numărul accidentelor mortale rezultate din coliziuni frontale, produse ca urmare a pătrunderii pe contrasens, pe fondul vitezei neadaptate, coroborat cu neutilizarea centurilor de siguranţă, subliniem necesitatea respectării cu stricteţe a prevederilor legale privind viteza de deplasare şi folosirea centurilor de siguranţă, respectiv a dispozitivelor de retenţie pentru copii. În perioada următoare acţiunile poliţiei rutiere desfăşurate în planul educaţiei rutiere şi respectiv al impunerii legii, se vor concentra pe combaterea excesului de viteză şi a indisciplinei pietonale. * * * Iarna condiţiile meteo se pot modifica destul de repede, având în vedere că pe parcursul unui traseu rutier se străbat atât zone de şes, cât şi zone de deal şi munte, poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să verifice starea tehnică a maşinii, să o echipeze corespunzător pentru sezonul rece şi să se informeze în privinţa traseului pe care urmează să-l străbată. Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care în asemenea condiţii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase. Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, în cazul în care vizibilitatea este redusă. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine. Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când pe carosabil s-a aşternut zăpadă sau când acesta este acoperit de polei. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Totodată, atragem atenţia asupra obligativităţii ca autovehiculele având masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, să fie dotate cu anvelope de iarnă şi lanţuri antiderapante omologate, în situaţia în care acestea se deplasează pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei! Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut