Angajat din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Maramureș prins în flagrant

Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, în baza ordonanţei de delegare emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, au organizat ieri, 21 ianuarie a.c., o acţiune, fiind prins în flagrant un angajat – personal contractual în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Maramureş (atelierul de confectionat plăci de înmatriculare), imediat după ce solicitase şi primise 1.000 Euro de la o persoană, căreia îi promisese că este în măsură să îi intermedieze obţinerea frauduloasă a permisului de conducere auto pe teritoriul Ucrainei. Activităţile investigative efectuate la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş au relevat că persoana în cauză este direct implicată în racolarea de persoane interesate în sensul arătat. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul de specialitate a Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.). În fapt, la data de 30.10.2012, două persoane au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş că respectivul angajat a solicitat suma de 1900 euro, afirmând că, în schimbul acesteia, este în măsură să faciliteze obţinerea frauduloasă a unui permis de conducere valid, cu complicitatea unei alte persoane, pentru unul dintre denunţători, de către autorităţile ucrainene. Totodată, acesta le-a precizat denunţătorilor că suma de 1900 euro va trebui remisă în două tranşe, respectiv un avans de 1000 euro pentru demararea formalităţilor în Ucraina, iar diferenţa de 900 de euro la final, odată cu predarea permisului de conducere ucrainean. În cursul zilei de ieri, funcţionarul a solicitat unuia dintre denunţători să îl contacteze pe celălalt şi să se prezinte la un bar din Baia Mare, unde acesta îi aştepta însoţit de bărbatul din Sighetu Marmaţiei, care ar fi trebuit să intermedieze rezolvarea situaţiei. Echipa compusă din ofiţeri D.G.A. a intervenit imediat după ce funcţionarul a primit, cu titlu de avans, suma de 1.000 Euro. Cu acest prilej, la faţa locului a fost depistat un bărbat de naţionalitate ucraineană, cu domiciliul în Sighetu Marmaţiei, cu privire la care există indicii că ar fi intermediarul la care se făcuse referire anterior. Cele două persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, unde au fost reţinute pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei pentru a dispune în consecinţă.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii PubliceD.I.P.I. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content