APEL-INVITAŢIE

Reînnoim apelul către tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, de la ultimele alegeri până în prezent, pentru a solicita serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberarea cărţilor de alegător.În trimestrul III 2009 a continuat activitatea de distribuire a cărţilor de alegător de către lucrătorii de evidenţă a persoanelor, împreună cu agenţii de poliţie din cadrul formaţiunilor de ordine publică şi cu cei de la posturile comunale de poliţie, fiind înmânate 55.758 astfel de documente.Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani în trimestrul III 2009, în număr de 56.810, vor primi cărţile de alegător începând cu luna octombrie 2009.De asemenea, în perioada menţionată, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor au înregistrat un volum deosebit de cereri ale cetăţenilor pentru soluţionarea cărora a fost derulat un complex de activităţi finalizate prin eliberarea a 549.074 acte de identitate.Totodată, având în vedere că, la nivel naţional, se înregistrează încă un număr semnificativ de persoane care nu au solicitat eliberarea cărţii de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, la schimbarea domiciliului sau la expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, adresăm, din nou, rugămintea către aceste persoane de a se prezenta la ghişeele serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru a fi puse în legalitate, dat fiind faptul că serviciile oferite cetăţenilor de către instituţiile publice sau agenţii economici se realizează pe baza unui act de identitate valabil, iar începând cu data de 1 ianuarie 2007 cartea de identitate a devenit document de călătorie al cetăţenilor români în spaţiul statelor membre ale Uniunii Europene.Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu o situaţie materială precară, ori care domiciliază în localităţile aflate la distanţe mari faţă de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, s-au organizat deplasări în teren, pentru preluarea documentelor necesare şi a imaginii cetăţenilor, cu staţia mobilă. Astfel, în trimestrul III 2009, s-au soluţionat 5.003 de cereri ale cetăţenilor, aceste acţiuni fiind rezultatul unei colaborări eficiente a structurilor de evidenţă a persoanelor cu autorităţile locale.I.N.E.P.


Alte articole:
Skip to content