Aproape 170 de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 169 de persoane şi au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.În perioada 4 – 11 decembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 169 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 38 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 127 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, precum și față de 4 persoane, cercetate sub control judiciar pe cauțiune.În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării preventive (în 5 de cazuri), cu măsura arestului la domiciliu ( în 3 cazuri) şi cu executarea pedepsei închisorii ( în 9 cazuri).* * *Cu titlu exemplificativ:Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj:La data de 4 decembrie a.c., Judecătoria Zalău a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, faţă de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bocşa, județul Sălaj. Faţă de cel în cauză, instanța a dispus, la data de 23 octombrie a.c., măsura arestului la domiciliu, pentru comiterea infracţiunii de viol.Din cercetări a reieşit că, în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, acesta a încălcat obligaţia impusă de organul judiciar, respectiv de a nu părăsi domiciliul, motiv pentru care poliţiştii au sesizat instanţa de judecată.Până la finalizarea cercetărilor, bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj.Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba:La data de 16 decembrie a.c., Judecătoria Alba Iulia a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv, față de un bărbat, 29 de ani, din orașul Cugir, județul Alba.Persoana în cauză este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba s-a stabilit că bărbatul, în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, și-ar fi încălcat încălcat obligaţia de a nu părăsi domiciliul, motiv pentru care poliţiştii au sesizat instanţa de judecată.Până la finalizarea cercetărilor, bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut