Poliţiştii de la investigarea fraudelor au depistat aproape 70 de infracţiuni, în ultima săptămână. În perioada 7 – 13 decembrie a.c., în urma acţiunilor şi controalelor desfăşurate, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R., poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au depistat 68 de infracţiuni. Dintre acestea, 30 au fost infracţiuni de evaziunea fiscală, 8 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 12 de fals în înscrisuri, 2 abuzuri în serviciu, 2 delapidări, 5 infracţiuni prevăzute de Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, 8 la Legea 571/2003 privind Codul fiscal, 3 fapte de corupţie, 1 la Legea 59/1934 – Legea Cecului, 1 la Legea 31/1990 privind societăţile comerciale şi 1 la Legea 82/1991 – Legea contabilităţiiPoliţiştii efectuează cercetări faţă de 50 de persoane, suspectate de comiterea acestor fapte, dintre care 7 în stare de reţinere sau arest preventiv.De asemenea, 10 persoane sunt cercetate în 8 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice
Aproape 70 de infracţiuni economico-financiare, depistate de poliţişti, în ultima săptămână
Alte articole: