Aproximativ 25.000 de elevi din toată ţara au spus azi: „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi!”

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Municipal al Elevilor, a organizat joi, 4 aprilie a.c., în intervalul orar 10:00 – 13:00, un marş antidrog „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi”.Evenimentul face parte din Programul iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, intitulat „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, proiect care presupune derularea, în saptamâna 1 – 5 aprilie 2013, a unor activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare.Această manifestare a avut loc simultan, la nivel naţional, iar în Bucureşti s-a desfăşurat pe traseul Parc Izvor – Bvd. Naţiunile Unite – Bvd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – Bvd. Naţiunile Unite – Parc Izvor.La marşul antidrog au participat aproximativ 25.000 de elevi din toată ţara, dintre care 3000 de elevi şi 200 de profesori din Bucureşti, alături de specialişti şi voluntari ai Agenţiei Naţionale Antidorg.Evenimentul a avut ca obiective sensibilizarea opiniei publice în legătură cu riscurile şi consecinţele consumului de droguri, la care sunt expusi în mod egal tinerii, promovarea nediscriminării consumatorilor de droguri şi implicarea elevilor în activităţi de prevenire a consumului de droguri.Adolescenţi din cadrul Consiliului Municipal al Elevilor, împreună cu specialişti ai agenţiei, au redactat o declaraţie antidrog, care a fost citită în Parcul Izvor înainte de începerea marşului, iar două grupuri formate din 4 reprezentanţi ai Consiliului Municipal al Elevilor şi un specialist ANA au intrat la Senat şi la Camera Deputaţilor şi au înmânat declaraţia către factorii de decizie din Parlamentul României.Pe parcursul manifestării, participanţii la marş au purtat măşti, tricouri şi şepci inscripţionate cu sloganul „În faţa drogurilor nu suntem diferiţi”, pentru a trage un semnal de alarmă, în special tinerilor, cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut