Arad/Contrabandişti de ţigări, reţinuţi

Mai multe persoane suspectate că făceau parte dintr-o grupare infracţională specializată în contrabanda cu ţigări au fost depistate la Arad. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţi Organizate Arad şi procurorul de caz au depistat şi destructurat o reţea specializată în contrabanda cu ţigări. În urma cercetărilor şi activităţilor întreprinse de poliţişti pentru probarea infracţiunilor a rezultat faptul că gruparea infracţională acţiona în zona oraşului Chişineu-Criş, iar membri ei sunt suspecţi şi în cazul mai multor infracţiuni de ultraj, tâlhărie şi înşelăciuni, ce au avut loc în perioada noiembrie 2009 – decembrie 2011.Din cercetările efectuate au rezultat indicii că suspecţii aprovizionau cu ţigări de contrabandă persoane de pe raza oraşului Chişineu-Criş, produsele fiind ulterior vândute fără plata accizelor vamale. S-a stabilit, de asemenea, că ţigările proveneau din Ucraina, fiind introduse în ţară din Ungaria. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 13 decembrie a.c., poliţiştii au condus pentru audieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, 15 persoane suspectate de apartenenţă la gruparea infracţională.În urma audierii, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş a decis reţinerea a 12 persoane. În cursul zilei de astăzi, cele 12 persoane reţinute vor fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni, tâlhărie, ultraj, contrabandă, înşelăciune şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content