Sub deviza „Luptând împreună împotriva criminalităţii”, Poliţia Română a participat, în calitate de membru al Europol, la „Archimedes” – cea mai vastă operaţiune poliţienească coordonată vreodată pe continentul european. Polițiștii români au efectuat 19 percheziții în cadrul a 7 dosare penale având ca obiect cercetarea unor infracțiuni de trafic de persoane, fiind audiate 98 de persoane, arestate 14 și identificate 37 de potențiale victime, dintre care 30 de minori. De asemenea, au identificat 4 kg substanțe interzise şi jumătate de kilogram de pastile suspecte, care au fost confiscate şi trimise laboratoarelor de specialitate, în vederea unei analize de specialitate.În perioada 15 – 23 septembrie a.c., Poliţia Română, membru al EUROPOL – organizaţie europeană de aplicare a legii, a participat la „Archimedes”, cea mai vastă operaţiune poliţienească coordonată vreodată pe continentul european, alături de agenţiile de aplicare a legii din 34 de state, coordonate de Europol de la sediul din Haga.Acţiunea poliţiştilor români a urmărit destructurarea grupurilor de crimă organizată şi infrastructurile acestora pe tot teritoriul continentului, prin organizarea unei serii de activităţi specifice în mai multe locuri.Astfel, poliţiştii români, sprijiniţi de specialiştii şi de ofiţerii de legătură din cadrul Europol, au acţionat în zona aeroportului internaţional „Henry Coandă”, în punctele de trecere a frontierei (Calafat, Vama Veche, Giurgiu, Negru Vodă, Borş, Nădlac şi Sighet), precum şi în diferite zone „specifice”.Locurile în care au fost organizate acţiunile au fost identificate prin coroborarea evaluării U.E. despre ameninţarea pe care o reprezintă criminalitatea gravă şi organizată cu rapoartele Statelor Membre U.E. şi cu informaţiile din baza de date a Europol.În urma activităţilor efectuate în cadrul operaţiunii „Archimedes” în cadrul zonei de criminalitate EMPACT „Traffic in Human Being” (trafic de persoane) au fost efectuate cercetări în 7 dosare penale, privind săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane, fiind desfășurate 19 percheziţii, în urma cărora au fost audiate 98 de persoane (bănuiţi, martori şi victime) şi au fost arestaţi 14 bănuiţi.De asemenea, în baza colaborării internaţionale cu autorităţile judiciare din Elveţia şi Belgia, trei poliţişti români specializaţi în combaterea traficului de persoane au fost detaşaţi pe lângă autorităţile de aplicare a legii din cele două state, pentru a veni în sprijinul acestora în cauze în care sunt implicaţi cetăţeni români. Totodată, polițiștii, polițiștii de frontieră, polițiști de prevenire de la ANITP, reprezentanți ai MAE și a unor ONG-uri au împărțit în cadrul activităților preventive, peste 3.500 de fluturași cu sfaturi pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane.În ceea ce priveşte zonele de criminalitate EMPACT „Synthetic Drugs” şi „Cocaine and Heroin” („droguri sintetice” şi „cocaină şi heroină”), poliţiştii români, sprijiniţi de poliţiştii de frontieră, au acţionat în zona aeroportului internaţional „Henry Coandă” şi în punctele de trecere a frontierei din localităţile Calafat, Vama Veche, Giurgiu şi Negru Vodă. Astfel, au fost verificate 157 de persoane, precum şi mai multe colete ce urmau să ajungă în China şi în Statele Unite ale Americii. Au fost descoperite 4 kilograme de substanţe interzise (posibil anabolizante, steroizi, psiho-active) şi jumătate de kilogram de pastile suspecte, care au fost confiscate şi trimise laboratoarelor de specialitate, în vederea unei analize de specialitate.Totodată, Poliţia Română a organizat activităţi specifice şi pe linia zonei de criminalitate EMPACT „Illicit Firearms Trafficking” (trafic de arme), în punctele de trecere a frontierei din localităţile Calafat, Borş, Nădlac şi Sighet, în cadrul cărora au fost verificate 4270 de persoane şi 3110 de autovehicule. În cadrul activităţilor desfăşurate, specialiştii Poliţiei Române au efectuat permanent schimb de date şi informaţii cu autorităţile de aplicare a legii din celelalte state participante, cu partenerii internaţionali şi cu Europol, beneficiind de rapoarte analitice întocmite în timp real de specialiştii Europol.Operaţiunea „Archimedes” s-a concentrat prioritar pe cele 9 zone de criminalitate prevăzute în EMPACT (European multidisciplinary platform against criminal threats) – platforma europeană multidisciplinară împotriva ameninţărilor infracţionale. Aceste domenii de acţiune, considerate prioritare conform ciclului multianual de politici 2014 – 2017 al Uniunii Europene, sunt traficul de persoane, drogurile sintetice, traficul de arme, evaziune fiscală intra-comunitară, criminalitate informatică (în mediul on-line: exploatarea sexuală a copiilor şi fraudele legate de plăţi), imigraţia ilegală, trafic de cocaină şi geroină, bunuri contrafăcute şi infracţiuni de crimă organizată contra proprietăţii. * * * Concentrată pe destructurarea grupurilor de crimă organizată şi infrastructurile acestora în Europa, operaţiunea „Archimedes” s-a desfăşurat cu participarea tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu sprijinul mai multor state non-U.E., precum Australia, Columbia, Norvegia, Serbia, Elveţia şi SUA.La acţiune şi-au adus aportul şi Eurojust, Frontex şi Interpol – organizaţii internaţionale partenere ale Europol, alături de parteneri din sectorul privat – Visa, Mastercard etc.În luna iulie 2008, Consiliul General pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene a aprobat României intrarea în Europol. Ţara noastră a devenit membru cu drepturi depline a acestei organizaţii la data de 1 august 2008.Ca membru Europol, România ia parte, alături de alte state europene, la lupta împotriva tuturor formelor grave de criminalitate internaţională şi de terorism, contribuind activ la identificarea şi urmărirea celor mai periculoase reţele infracţionale şi teroriste de pe continent. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
„Archimedes” cea mai vastă operaţiune de aplicare a legii coordonată la nivel european
Alte articole: