ARESTAT PENTRU TRAFIC INTERNAȚIONAL DE DROGURI DE RISC

La data de 28 martie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în luna martie 2024, bărbatul cercetat ar fi introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firmei de curierat, un colet ce conținea peste 1 kilogram de canabis, destinat vânzării.

De asemenea, cercetările au reliefat că acesta ar fi fost sprijinit în activitatea infracțională de alte două persoane cercetate (aflate sub măsura arestului preventiv în prezenta cauză), care ar fi preluat și transportat drogul de risc.

Astfel, la data de 28 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului cercetat.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut