ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI ULTRAJ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în sarcina uneia dintre acestea fiind reținută și comiterea infracțiunii de ultraj.

La datele de 5 și 6 martie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a trei persoane.

Măsurile au fost luate, după ce persoanele în cauză au fost depistate în flagrant delict, în timp ce se deplasau cu un autoturism în orașul Târgu Secuiesc, la scurt timp după ce ar fi vândut aproximativ 40 de grame de canabis (drog de risc) pentru 1.800 de lei.

De asemenea, una dintre persoanele cercetate ar fi deținut, tot în scop de comercializare, 5 grame de canabis, iar, la momentul intervenției polițiștilor, aceasta, aflată la volan, l-ar fi accidentat cu intenție pe unul dintre polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna. În pofida somațiilor, acesta ar fi accelerat, polițiștii utilizând armamentul din dotare și executând foc asupra pneurilor autovehiculului.

Persoana cercetată, aflată în postura de conducător auto, a fost testată cu dispozitivul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Ulterior, aceasta a fost condusă la o unitate spitalicească din municipiul Sfântu Gheorghe, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Suport de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut