Mai multe arme şi muniţie, introduse ilegal în ţară, au fost descoperite de poliţişti la domiciliile unor suspecţi de contrabandă. Atât armele cât şi muniţia au fost ridicate în vederea confiscării.Ofiţeri ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., în timpul unei acţiuni pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme şi muniţii, au identificat un bărbat care, în perioada 2009-2010, a procurat din Bulgaria şi introdus ilegal în România, în vederea comercializării, mai multe arme de autoapărare (pistoale cu gaze iritant – lacrimogene). În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au recuperat până în prezent şase astfel de arme. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate.***La data de 8 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Agnita şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu, au depistat un bărbat care deţinea ilegal un pistol cu glonţ, calibru 22 mm, prevăzut cu atenuator de zgomot ( amortizor ) şi lunetă. Din cercetările efectuate s-a stabilit că arma în cauză şi 85 de cartuşe cu glonţ de acelaşi calibru, au fost introduse în România, fără respectarea prevederilor legale, de către suspect, acestea fiind procurate din Italia.Şi faţă de acesta s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Arme şi muniţie deţinute fără respectarea prevederilor legale, depistate de poliţişti
Alte articole: