Atenţie la pietoni!

Mâine, 14 aprilie, poliţiştii rutieri vor acţiona pe şoselele din oraşele reşedinţă de judeţ pentru a verifica modul în care sunt respectate dispoziţiile legale referitoare la acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii prin locuri semnalizate şi marcate corespunzător.Acţiunea naţională care se va desfăşura între orele 12.00 şi 20.00 are ca obiectiv reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Astfel, poliţiştii vor acţiona atât pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, cât şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător.În cadrul acţiunii, pentru înregistrarea şi probarea faptelor antisociale, poliţiştii vor folosi mijloacele de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor care vor fi dispuse, de regulă, în zona şcolilor. Din analiza de risc rutier rezultă că una din principalele cauze generatoare de accidente o reprezintă neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi în special copiilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător. Un astfel de caz a avut loc la data de 29 ianuarie, ora 15.10, în Municipiul Galaţi, când pe fondul neacordării priorităţii de trecere, o fetiţă de 9 ani a fost accidentată mortal de către un autobuz în timp ce traversa regulamentar prin zona marcată şi semnalizată corespunzător.Din totalul accidentelor grave de circulaţie produse în primul trimestrul al anului curent, în 162 de cazuri soldate cu decesul a 17 persoane şi rănirea gravă a altor 150 a fost vorba despre neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri marcate şi semnalizate cu indicatoare. În urma acţiunilor întreprinse de poliţişti, în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului 2009, numărul total al accidentelor de circulaţie grave a scăzut cu 13%, al persoanelor decedate s-a redus cu 10%, iar al persoanelor rănite grav cu 11%. De asemenea, în anul 2010 a fost înregistrată o scădere a numărului de pietoni victime ale accidentelor rutiere (4 % din totalul victimelor accidentelor rutiere, faţă de 5 % în 2009) şi o scădere a numărului de pietoni răniţi grav (10%, faţă de 12 % în 2009). Totodată, accidentele produse ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri marcate şi semnalizate cu indicatoare s-au redus cu 29%, iar numărul persoanelor decedate a scăzut cu 35% şi cel al persoanelor rănite grav cu 28%.Atragem atenţia pietonilor să traveseze numai prin locurile special amenajate şi numai după o atentă asigurare mai ales că, în conformitate cu legislaţia rutieră actuală, ei suportă consecinţele accidentului produs ca urmare a traversării lor neregulamentare.Prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română, acest gen de acţiuni urmând să continue.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut