Autoturism plin cu ţigări de contrabandă depistat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au descoperit într-un autoturism, 460.000 de ţigarete (23.000 pachete cu ţigări) de provenienţă ucraineană, fără documente legale.Acestea au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele trei persoane care se aflau în autoturism s-au ales cu dosar penal. În data de 04.11.2011, la nivelul I.J.P.F. Maramureş s-a organizat şi desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.Astfel, în jurul orei 09.00 poliţiştii de frontieră maramureşeni au oprit pentru control pe o stradă din localitatea Sighetu Marmaţiei, un microbuz marca Mercedes Vito, condus de Gheorghe M., în vârstă de 30 ani. În autoturism se mai aflau două persoane Vasile M. de 36 ani şi Ioan M. de 31 ani. Existând suspiciunea că acesta transporta ţigări de provenienţă ucraineană a fost efectuat un control asupra maşinii. În urma acestuia s-a dovedit că în microbuz există un adevărat depozit de ţigări. Poliţiştii de frontieră au descoperit 46 colete învelite în folie de culoare neagră, în care se aflau 23.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 200.000 lei. Cele trei persoane precum şi autoturismul în cauză au fost conduse la sediul I.J.P.F. Maramureş pentru continuarea cercetărilor.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.Microbuzul a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Maramureş iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.Imagini video – disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content