Autoturism sustras din Spania, identificat de poliţişti, în trafic

Poliţiştii rutieri din Teleorman au descoperit un autoturism ce figura ca sustras din Spania şi care era condus de un bărbat ce nu deţinea permis de conducere. / Poliţiştii au indisponibilizat autoturismul, iar suspectului i-a fost întocmit dosar penal.În acest sfârşit de săptămână, în timpul unei acţiuni desfăşurată în municipiul Turnu Măgurele, de poliţişti ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, a fost oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuţele de înmatriculare deteriorate. În urma controlului efectuat asupra vehiculului şi a conducătorului auto, poliţiştii au constatat că şoferul, V. Robert, de 32 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, nu deţinea permis de conducere auto.În continuarea verificărilor şi în urma schimbului de date şi informaţii prin Biroul SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., a reieşit faptul că acest autoturism figura în baza de date ca fiind sustras din Spania.Poliţiştii au ridicat şi indisponibilizat autoturismul, iar suspectului i-a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care maşina a ajuns în posesia acestuia. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut