Autovehicule achiziţionate în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”

Astăzi, 19 decembrie a.c., începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa domnului Thomas STAUFFER, şeful Biroului Contribuţiei Elveţiene pentru România, a avut loc recepţia oficială a autovehiculelor achiziţionate în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”.Cu prilejul ceremoniei domnul colonel dr. Ovidiu Vasilică, prim adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major, a declarat: „Marcăm astăzi recepţia oficială a 21 de autovehicule achiziţionate până în prezent în cadrul acestui proiect, anume a 12 autospeciale 4×4, 8 UTV-uri şi un snow mobil, care vor deservi posturi şi secţii de jandarmerie montană, cu precizarea că o astfel de dotare constituie o premieră sub aspectul modelelor şi specializării mijloacelor achiziţionate.Aceste autovehicule vor asigura un necesar imediat de intervenţie în mediul montan al structurilor de jandarmerie, fiind prevăzute cu accesorii specializate pentru deplasarea pe teren accidentat greu accesibil, atât în condiţii de iarnă, cât şi de vară, pentru salvarea şi transportarea persoanelor care beneficiază de serviciile jandarmeriei”.La ceremonie au mai luat parte: domnul Paul ZAI, consilier în Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniile în care se derulează proiectul, precum şi experţi cu responsabilităţi în derularea proiectului din cadrul Jandarmeriei Române. * * * INFORMAŢII DE BACKGROUND:La data de 7 septembrie 2010, a fost încheiat la Berna „Acordul-Cadru” între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.Acest proiect beneficiază de finanţare elveţiano – română, în valoare de 1.882.352,94 CHF (1.600.000 CHF contribuţie elveţiană şi 282.352,94 CHF contribuţia României) şi se va derula pe o perioadă de doi ani, având ca obiective majore: dezvoltarea capacităţilor Jandarmeriei Române de gestionare a manifestaţiilor publice de amploare şi a manifestărilor sportive de dimensiune internaţională şi consolidarea securităţii cetăţenilor şi a mediului înconjurător în zonele montane, pentru o dezvoltare turistică durabilă.Cele 21 de autovehicule achiziţionate au fost repartizate către structuri ale Jandarmeriei Române din 7 judeţe, astfel: Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Hunedoara, Suceava, Maramureş, Harghita şi Centrul de Jandarmi Montan Sinaia.Repartizarea acestor mijloace auto la nivel naţional a avut în vedere, în primul rând, gradul de ocupare turistică şi afluxul de vizitatori în staţiunile montane şi balneare cele mai importante, acolo unde structurile de jandarmi desfăşoară în mod foarte vizibil misiuni în sprijinul populaţiei, autorităţilor locale şi al turiştilor români şi străini.I.G.J.R. – Serviciul Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content