Autovehiculele destinate transportului şcolar, verificate de poliţişti

Poliţia Română coordonează, în perioada 9-19 septembrie a.c., o serie de activităţi pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, precum şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule.În acest sens, premergător începerii anului şcolar, poliţiştii rutieri, în cooperare cu autorităţile publice locale, Inspectoratele Şcolare Judeţene şi reprezentanţi ai I.S.C.T.R., vor verifica autovehiculele destinate transportului de elevi. Astfel, se va verifica valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum şi existenţa asigurării de răspundere civilă auto obligatorie.De asemenea, vor fi verificaţi şi conducătorii auto dacă deţin certificat de competenţă profesională, categoria corespunzătoare a permisului de conducere şi valabilitatea acestuia.Tot cu această ocazie, reprezentanţii poliţiei rutiere vor instrui conducătorii de autovehicule cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive, în timpul deplasării pe drumurile publice.Deficienţele constatate vor fi comunicate deţinătorilor de autovehicule, în vederea remedierii.Ulterior, în perioada 16-19 septembrie a.c., poliţiştii vor acţiona în trafic pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului elevilor.Prin aceste acţiuni, Poliţia Română urmăreşte reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, precum şi verificarea respectării destinaţiei exclusive a acestor autovehicule.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut