Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au acţionat în vederea soluţionării unei comisii rogatorii, emisă de autorităţile franceze din localitatea Dijon. Au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor unei reţele infracţionale, suspecţi de furturi comise în Franţa.Poliţiştii gălăţeni specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, cu sprijinul I.P.J. Galaţi şi I.J.J. Galaţi au efectuat la data de 15 iunie, opt percheziţii domiciliare pe raza Municipiului Galaţi, la locuinţele membrilor unui grup infracţional, suspectaţi că au comis furturi şi tentative de furt (unele cu violenţă) pe teritoriul Franţei, în perioada 2009 – 2010.În cadrul aceleiaşi acţiuni a fost identificat G. Ion, de 35 de ani, din Galaţi, care a fost reţinut în baza unui mandat de arestare preventivă internaţional emis de autorităţile franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanţă Dijon. Ieri, Curtea de Apel Galaţi a confirmat mandatul de arestare.Şase membri ai grupării sunt arestaţi în prezent de către autorităţile franceze.În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate bunuri (tablouri, laptop-uri, plasme, telefoane mobile, LCD-uri, etc.) în valoare de 100.000 de lei.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – IGPR
Bunuri sustrase din Franţa identificate de polţişti
Alte articole: