Campania A.N.A. – „DROGURILE IŢI SCHIMBĂ DESTINAȚIA”.

Începând de aztăzi, 14 septembrie 2012, şi până la sfârşitul anului 2013, Agenţia Naţională Antidrog derulează campania de prevenire a consumului de droguri intitulată „Drogurile iţi schimbă destinaţia”.Campania este realizată în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.Problema drogurilor în România reprezintă o provocare cu implicaţii profunde, atât pentru domeniul social, al sănătăţii, dar şi în domeniul aplicării legii la nivel naţional şi european.Conştiente de riscurile consumului de droguri şi efectele nocive ale acestora, autorităţile publice continuă, şi prin acest demers, să depună eforturi pentru a contracara fenomenul, printr-o informare corectă şi prin măsuri de prevenire eficiente.De asemenea, la nivel naţional a fost identificată şi o altă problemă în acest domeniu, aceea a racolării cetăţenilor români ca şi cărăuşi de substanţe psihotrope în diverse ţări din lume.Grupurile ţintă al acestei campanii sunt formate din persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani, care pot consuma droguri sau pot fi racolate pentru activităţi ilicite de transport. Această ultimă categorie de beneficiari a fost inclusă pornindu-se de la nevoia identificată de Ministerul Afacerilor Externe în ceea ce priveşte creşterea incidenţei cazurilor de cetăţeni români care au savârşit infracţiuni legate de traficul de droguri pe teritoriul ţărilor din afara spaţiului comunitar.Prima activitate de prevenire a acestei campanii constă în amplasarea în cascadă, pe căile de acces cu trafic ridicat din România, a 44 de bannere cu mesaj antidrog, adaptat pentru fiecare categorie de drog.Materialelele de promovare vor putea fi vizualizate pe autostrăzile şi drumurile naţionale din toată ţara.În cadrul campaniei de prevenire „Drogurile iţi schimbă destinaţia”, urmează să fie desfăşurate şi alte activităţi, constând în elaborarea de afişe şi pliante care vor fi distribuite la toate ambasadele şi consulatele României din străinătate, precum şi în toate localităţile din ţară. A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut