Campania electorală s-a încheiat fără incidente

Astăzi, 10 iunie, s-a încheiat campania electorală premergătoare scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 49 de localități în care această funcție a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situațiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.Potrivit prevederilor legale, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secțiilor de votare sau în jurul acestora pe o rază de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.400 la 2.000 de lei. În perioada campaniei electorale efectivele MAI au asigurat desfășurarea în bune condiții a 94 de manifestații electorale, organizate în 22 localități (din 13 județe), la care au participat aproximativ 10.000 de persoane. În acest interval au fost înregistrate 38 de incidente electorale în urma cărora au fost înregistrate 12 sesizări de infracțiuni și au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale. Dintre cele 12 sesizări de infracțiuni, în urma cercetărilor desfășurate, 2 nu s-au confirmat.Pentru asigurarea ordinii publice necesare bunei desfășurări a scrutinului, aproape 3.700 de polițiști, jandarmi și pompieri sunt la datorie în cele 49 de localități în care vor avea loc alegeri.Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în localităţile în care s-au organizat alegeri locale parţiale, pe întreaga perioadă electorală şi, în special, în ziua votării.Începând din aceasta seară, personalul MAI va asigura paza celor 506 secţii de votare din cele 49 de localități.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut