Captură record a poliţiştilor de frontieră din Galaţi

Poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au realizat o captură record de ţigări contrafăcute, dând o grea lovitură persoanelor angrenate în astfel de activităţi ilegale.În urma descinderilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit, 13.694.840 ţigarete (679.192 pachete de ţigări şi 111.000 ţigarete vrac ce urmau a fi ambalate în pachete) în valoare de 1.486.643 lei. Astfel, în data de 15.12.2011, poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, sprijiniţi de celelalte organe cu atribuţii de pe raza judeţului, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Galaţi, au efectuat un număr de 20 descinderi domiciliare la locuinţele unor persoane din judeţul Galaţi. În urma acestor activităţi au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Galaţi un număr de 43 de persoane pentru cercetări. În urma cercetărilor efectuate şi a probelor administrate în cauză, s-a stabilit că începând din luna iunie 2011, cetăţenii români C. Eugen, în vârstă de 44 ani, P.C. Marian în vârstă de 31 ani şi M. Bogdan, în vârstă de 28 ani, au constituit un grup infracţional organizat specializat în operaţiuni de producere şi distribuire de ţigarete contrafăcute, grup la care au aderat ulterior alte persoane.Aceştia, având locuri şi sarcini bine stabilite în cadrul grupului infracţional, au fabricat clandestin, într-o locaţie din municipiul Galaţi, cantitatea de 1.520 baxuri, conţinând fiecare câte 500 pachete ţigarete marca Viceroy, din care au distribuit în mai multe localităţi din România cantitatea de 150 baxuri, participând în mod direct ori ajutând ca antemergători la transportul acestora.Membrii grupului infracţional organizat achiziţionau tutun vrac, pe care ulterior îl transformau în ţigarete cu ajutorul unei linii industriale de fabricat ţigarete, ambalate în pachete confecţionate cu ajutorul unui utilaj tip tiparniţă, pe care aplicau timbre de acciză falsificate.Gruparea infracţională era extrem de bine organizată, hala în care se produceau ţigările fiind transformată într-un adevărat laborator clandestin în care accesul era permis doar lucrătorilor ce participau efectiv la procesul de producţie. În interiorul halei geamurile au fost camuflate şi au fost amenajate birouri, dormitoare şi un grup sanitar. Hrana era asigurată de către alţi membri ai grupării care aplicau legea „omertei” (tăcerii) se deplasau o singură dată, în jurul prânzului, la o firmă de pe raza judeţului şi în intervalul orar 12.00 – 13.30 asigurau transportul alimentelor pentru lucrătorii din „fabrică”. Pe parcursul a aproape 5 luni de zile poliţiştii de frontieră gălăţeni, cu sprijinul S.R.I., au monitorizat 24 de ore din 24 această locaţie, mijloacele auto şi persoanele care se deplasau în zonă, pentru preluarea mărfii şi distribuţie, făcându-se investigaţii complexe, pentru stabilirea modului de operare şi identificarea făptuitorilor. Cele 26 de persoane stabilite ca făcând parte din grupul infracţional sunt: 19 cetăţeni români, 6 cetăţeni bulgari şi 1 bărbat cu dublă cetăţenie R. Moldova şi germană, având vârstele cuprinse între 25 şi 53 de ani.În urma descinderilor efectuate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor următoarele bunuri: – o linie industrială de fabricat şi ambalat ţigarete; – un utilaj tip tiparniţă folosit pentru imprimarea ambalajelor de hârtie utilizate la fabricarea pachetelor de ţigarete; – 675.989 pachete ţigarete marca Viceroy timbru acciză Ucraina; -111.000 ţigarete ce urmau a fi ambalate în pachete; -3.203 pachete ţigarete marca Plugarul timbru acciză R. Moldova; -647.500 filtre de ţigarete lungime 12 centimetri; – 46 baxuri conţinând tutun vrac (cantitate totală aproximativ 5620 kg); -181 role hârtie ţigarete; -107 role hârtie filtru ţigarete; – 40 role ambalaj plastic pachete ţigarete; – 24 cutii plastic conţinând substanţa pentru lipit pachetele de ţigarete şi timbrele de acciză; – 23 role material plastic folosit pentru sigilarea pachetelor de ţigarete; – 303.000 ambalaje de hartie pachete ţigarete imprimate „Viceroy”; – 443.000 timbre acciză contrafăcute; – 1.650 baxuri ţigarete goale; – doua unităţi centrale de calculator; – o autoutilitara marca Ford Tranzit; – telefoane mobile; – documente de contabilitate.În data de 16.12.2011, pe numele a 8 cetăţeni români aduşi pentru cercetări au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în data de 17.12.2011 să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Biroului C.M.I.I.T. din I.J.P.F. Galaţi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galati.Imagini video disponibile pe site-ul: www.politiadefrontiera.ro I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content