Captură record de ţigarete, la Galaţi

Peste 420.000 de pachete de ţigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii gălăţeni, în cursul zilei de ieri. La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 05.00, poliţiştii din cadrul poliţiilor orăşeneşti Bereşti şi Tg. Bujor, Poliţia Municipiului Tecuci, Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări.Astfel, în timpul acţiunii, la intrare în oraşul Bereşti, oamenii legii l-au depistat pe B. Jenică, de 31 de ani, din Cavadineşti, judeţul Galaţi, care conducea un tractor cu remorcă în care transporta 267.480 de pachete de ţigarete, ce aveau timbre şi marcaje emise de Imprimeria Republicii Moldova. În urma primelor verificări şi cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, împreună cu o altă persoană, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie a.c., a introdus ţigaretele din Republica Moldova în România, peste râul Prut, în zona localităţii Cavadineşti, judeţul Galaţi, urmând ca acestea să fie transportate în localitatea Corod, judeţul Galaţi. Prejudiciul stabilit de A.N.A.F. este de 2.417.325 lei.Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ulterior, în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, în cadrul aceleiaşi activităţi infracţionale şi în urma schimbului de date şi informaţii cu ofiţerii D.G.A – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, în pădurea din localitatea Adam, judeţul Galaţi, poliţiştii au găsit abandonată o autoutilitară în care erau 95.000 pachete de ţigări, timbrate în Republica Moldova. Totodată, la aproximativ 6 kilometri distanţă, pe raza comunei Rădeşti a mai fost găsită abandonată o altă autoutilitară în care au fost găsite 60.092 pachete de ţigări, timbrate tot în Republica Moldova.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat şi reţinut, pe raza localităţii Corod, pe S. Daniel, de 30 de ani, proprietarul celei de-a doua autoutilitare. Acesta urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.Poliţiştii continuă cercetările în vederea reţinerii şi celui de-al doilea conducător auto, care a fost identificat, dar care se sustrage cercetărilor.Tractorul, remorca şi cele două autoutilitare au fost indisponibilizate, iar ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi, pentru stabilirea provenienţei ţigaretelor, a tuturor persoanelor implicate şi a întregii lor activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut