Reprezentanţii Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei Române au obţinut cele mai bune rezultate la cea de-a 24-a ediţie a Campionatului de tir al Ministerului Afacerilor Iinterne, desfăşurat în perioada 16 – 18 aprilie la Târgu Jiu, judeţul Gorj. Pe primul loc la individual femei s-a situat Corina Moraru din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, cea care a obţinut acelaşi rezultat meritoriu şi la ediţia precedentă a competiţiei. La individual bărbaţi, pe primul loc s-a clasat Reti Liviu Crinel din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, el obţinând un punctaj perfect: 200 de puncte din 200 posibile. Cei care au ocupat următoarele trei locuri la această secţiune au obţinut câte 199 din 200 de puncte posibile, departajarea fiind făcută în baza regulamentului competiţiei. La echipe, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a ocupat primul loc. * * * În competiţie s-au înscris aproape 140 de angajaţi din toate structurile ministerului, care şi-au demonstrat abilităţile de trăgător cu un pistol calibru 7,65 mm.
Câștigătorii Campionatului de tir al M.A.I., premiați
Alte articole: