Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată

Intervenție telefonică în direct a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Prezentatoare știri:

Este și domnul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, alături de noi. Vă mulțumesc tare mult, domnule Predoiu! Spuneți-ne ce ați reușit dumneavoastră, ce rapoarte au mai ajuns la dumneavoastră cu privire la ceea ce se întâmplă acum în teren.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne – intervenție telefonică în direct:

Principalul parametru, actualizat față de rapoartele de la prânz, e faptul că sunt 22 de localități afectate, în 10 județe, dar, într-adevăr, cele mai mari efecte s-au văzut aici, la Galați. Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Suntem în comandament aici, la Galați. Ne deplasăm din loc în loc, în zonele mai afectate și continuăm să luăm măsuri pentru a…

Prezentatoare știri:

Domnule ministru, a fost și purtătorul de cuvânt adineaori în direct cu noi, de la Prefectura din Galați și am auzit din gura acestei doamne și bineînțeles și din declarațiile pe care le-au făcut primarii din zonă, cum că nu se așteptau la o asemenea amploare. Asta, deși chiar dumneavoastră ați declarat că s-au făcut acele comitete în care s-a discutat înainte despre ceea ce s-a va întâmpla în aceste zone, că au existat aceste avertizări.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne – intervenție telefonică în direct:

Au fost emise RO-Alert-urile și buletinele meteo. În rest, chestiunile legate de autoritățile locale, sigur că vor răspunde dumnealor direct. Noi suntem însărcinați cu intervenția după aceste efecte și o facem, vă spuneam, cu toate mijloacele noastre.

Prezentatoare știri:

Domnule ministru, ce se întâmplă cu oamenii care au fost evacuați?

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne – intervenție telefonică în direct:

E o chestiune care s-a discutat aici, la Consiliul Județean. Autoritățile locale pregătesc mijloacele pentru cazarea lor și pentru a fi ajutați în perioada imediat următoare. Vor urma și alte măsuri. Le vom anunța în scurt timp.

Prezentatoare știri:

O întrebare are și doamna Varga pentru dumneavoastră, vă rog, daca ne permiteți, domnule ministru.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne – intervenție telefonică în direct:

Vă rog!

Dana Varga – invitat in platou:

Bună ziua, domnule ministru și dați-mi voie să spun că întotdeauna eroii sunt pompierii, jandarmii, în afara primarilor, care n-au timp să se gândească la canalizări. Domnule ministru, vreau să fac un apel la dumneavoastră. Știu că sunt multe localități, dar să aveți în vedere și localitatea Murgeni, orășelul Murgeni din județul Vaslui. E o comunitate mare de rromi și sunt disperați, au nevoie de ajutor. De azi dimineață au cerut ajutor și nu li s-a dat până acum.

Prezentatoare stiri:

Și mai ales, domnule ministru, că vorbim despre 200 de copii care nu vor avea în această seară un acoperiș deasupra capului. Mă gândesc că veți trimite verificări ale autorităților locale acolo, tocmai pentru a-i ajuta.

Vă mulțumesc tare mult, domnule ministru!

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne – intervenție telefonică în direct:

Sunt în sarcina primarilor, a consiliilor județene, a consiliilor locale. Doar voi semnala problema pe care mi-ați transmis-o.

Dana Varga – invitat in platou:

Mulțumesc, domnule ministru! Mulțumesc frumos!

Prezentatoare știri:

Mulțumim!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut