Căutările în cazul pilotului planorului dispărut au fost extinse

Echipele de căutare formate din pompieri, jandarmi, polițiști, militari și voluntari au continuat şi astăzi misiunile de căutare a pilotului planorului dispărut în urmă cu 3 zile.Pentru stabilirea direcţiilor de căutare, analizele efectuate la nivelul Punctului de Comandă Mobil din judeţul Braşov şi ale Centrului Național de Conducere Integrată al MAI au avut în vedere posibilele rute de zbor în funcţie de informațiile meteorologice privind deplasarea curenților de aer din ziua de joi 6 august a.c., cât și date culese din activitatea de cercetare a poliţiştilor din toate județele vizate. Totodată, au avut loc discuții cu familia persoanei căutate pentru a afla detalii despre traseele practicate în mod frecvent de pilot, dar și pentru a-i ține la curent cu stadiul căutărilor.Toate indiciile și informațiile primite au fost verificate prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, iar viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea este informat permanent de evoluția acestor operațiuni.Astăzi căutările au fost efectuate pe 34 trasee montane din județele Prahova, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Buzău. Totodată, începând cu ora 13.00 s-a dispus extinderea căutărilor și în județul Sibiu, în zona Arpașu de Jos, cu sprijinul a 50 de pompieri, salvamontişti, poliţişti, jandarmi şi voluntari.În această seară va avea loc o nouă analiză cu toţi factorii implicaţi în operaţiunea de căutare pentru stabilirea coordonatelor misiunilor de mâine. Cei 210 pompieri detaşaţi pentru misiunile din 8 şi 9 august, din unităţile ISU Dolj, Teleorman, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Alba, Mureş, Călăraşi şi din Unitatea Ciolpani vor fi înlocuiţi în această seară cu alţii din aceleaşi judeţe, astfel încât mâine dimineaţă să poată participa în misiunile de căutare.Aproximativ 950 de forţe terestre cu 180 de mijloace au fost implicate în misiunile de căutare de astăzi.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut