Cercetări finalizate ale poliţiştilor, în două dosare de înşelăciune economică

Administrator de firmă suspectat că a prejudiciat o altă societate cu peste 90.000 lei prin înşelăciune cu bilete la ordin şi file CEC fără acoperire.Luni, 28 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de I.G., de 39 de ani, din Municipiul Oradea, care a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.Orădeanul este suspectat că, în cursul anului 2008, în calitate de administrator împuternicit al unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, a achiziţionat în baza unui contract de vânzare – cumpărare, diverse mărfuri în valoare totală de 90.534 de lei, de la o altă firmă din Oradea, pentru plata cărora a emis mai multe bilete la ordin şi o filă CEC. Instrumentele de plată emise de acesta au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil în contul bancar, contrar clauzelor contractuale, deşi în perioada respectivă s-a constatat că societatea deţinea sumele necesare, iar cotă parte din mărfurile astfel dobândite au fost revândute de suspect sub preţul de cumpărare. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului. * * * Poliţiştii de investigare a fraudelor au propus trimiterea în judecată a unui orădean suspectat că a obţinut un credit bancar de 24.000 lei, folosind documente false.Luni, 28 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările împotriva lui R.A., de 39 de ani, din Municipiul Oradea, care a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.Cel în cauză este suspectat că, la 18 ianuarie 2008, ar fi solicitat şi obţinut un credit bancar în sumă de 24.000 de lei de la sucursala unei bănci din Municipiul Oradea, în baza unor documente de venit nereale. Acesta ar fi prezentat în momentul solicitării creditului o adeverinţă de salariu şi un carnet de muncă care atestau în mod fals locul său de muncă, precum şi cuantumul veniturilor salariale realizate de acesta. Ulterior obţinerii creditului, suspectul nu a mai achitat ratele lunare aferente, folosind banii în interes personal. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspectului.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content