Cercetate pentru înşelăciuni imobiliare

Şase persoane suspectate că făceau parte dintr-o grupare care a înşelat 20 de persoane cu peste 2.000.000 de lei prin intermedierea unor contracte de vânzare-cumpărare asupra unor apartamente au fost depistate de poliţişti. / Pentru a crea aparenţa unor activităţi legale erau folosite drept paravan agenţii imobiliare.La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, cu sprijinul I.P.J. Galaţi şi I.J.J. Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au organizat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat.M. Brânduşa este suspectată că, începând cu anul 2005, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu P. Brigitta şi S. Mariana, iar în perioada 2005 – 2010 a indus în eroare de 20 de persoane cu ocazia intermedierii a 28 de contracte de vânzare-cumpărare asupra unor apartamente. Pentru a crea aparenţa unor activităţi legale erau folosite drept paravan agenţii imobiliare.Grupul infracţional a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 1.819.300 lei şi 38.500 euro.Poliţiştii au efectuat 16 percheziţii (9 domiciliare şi 7 la societăţi comerciale), de unde au ridicat înscrisuri şi tehnică de calcul.Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a celor trei persoane şi a Marianei S., toate din Galaţi, urmând ca acestea să fie prezentate cu propunerea de arestare preventivă Tribunalului Galaţi.Totodată, faţă de R. Gheorghina şi P. Mihaela s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.Poliţiştii continuă activităţile pentru identificarea şi prinderea tuturor membrilor grupului infracţional.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut