Cercetaţi pentru controale fictive la societăţi comerciale

Cinci persoane, toate din Bucureşti, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, după ce au efectuat controale fictive la mai multe societăţi comerciale din Piteşti, fără să deţină o calitate oficială. La data de 11 aprilie a.c., o persoană din Piteşti, a sesizat poliţiştii Secţiei 1 Poliţie din municipiu despre faptul că la un magazin din cadrul unui centru comercial din Piteşti s-au prezentat două persoane care doreau să efectueze un control şi despre care avea suspiciunea că nu deţineau calitatea pe care cei doi o susţineau.Poliţiştii sosiţi la faţa locului au identificat pe N. A. de 24 ani, D. M. de 34 ani, G. G. de 25 ani, D. M. de 43 ani şi I. A. de 21 ani, toţi din Bucureşti, care deţineau legitimaţii de care se foloseau la efectuarea unor controale pe linie economică.Aceştia au controlat cinci societăţi comerciale, iar de la două dintre acestea au primit 100 lei, respectiv 300 lei, sume ce au fost găsite asupra lui D. M. şi I. A..În urma celor constatate, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 Cod Penal, faţă de D. M. şi I. A., iar faţă de ceilalţi s-a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 26 rap. la art. 215 alin. 2 C.p. (complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune). În cauză, s-a dispus reţinerea pe baza de ordonanţa a lui D.M. şi I.A., urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Piteşti, cu propuneri de arestare preventivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Sari la conținut