Cercetaţi pentru înşelăciune cu cereale

Poliţiştii de investigare a fraudelor din Bacău au reţinut doi bărbaţi suspectaţi că au achiziţionat grâu şi porumb în valoare de aproape 1000.000 de lei fără a efectua plata către beneficiari.În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Bacău, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus începerea urmăririi penale faţă de F. Mihai, de 43 de ani, din Bucureşti şi R. Adrian, de 45 de ani, din Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de inşelăciune şi fals.Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 1- 10 octombrie a.c., au contactat telefonic diverse societăţi agricole din ţară, pe motiv că doresc să achizitioneze cereale.Negociau telefonic preţul după care contactau tot telefonic firme de transport şi dirijau mijloacele de transport la locul de încărcare.Ulterior, prin fax, trimiteau furnizorilor ordine de plată falsifícate, lăsând impresia ca au plătit cerealele, după care valorificau produsele.Astfel, la data de 1 octombrie a.c., au achiziţionat grâu in valoare de 38.638 lei de la o societate comercială din judeţul Bacău, iar la data de 8 octombrie a.c., au achiziţionat porumb boabe, în valoare de aproximativ 60.000 lei de la o societate comercială din judeţul Iaşi.Cei doi bărbaţi au fost depistaţi şi reţinuţi în judeţul Constanţa de către poliţiştii băcăuani şi ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I.F. Mihai şi R. Adrian au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content