Cercetați pentru introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la aceste infracțiuni.

Măsurile au fost luate după ce persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi ridicat un colet, trimis din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, pachet în care se aflau aproximativ 5 kilograme de canabis, destinate comercializării.

La data de 28 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui persoane, pentru 24 de ore și măsura controlului judiciar, față de o altă persoană (membri ai aceleași familii).

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut