Cercetaţi pentru trafic şi consum de droguri de mare risc

Doi tineri din Harghita au fost surprinşi în flagrant de poliţişti, având asupra lor aproximativ 100 de grame de droguri de mare risc / La locuinţa unuia dintre suspecţi au mai fost găsite alte 54,4 grame conţinând aceleaşi tipuri de substanţe, pe care cei doi le deţineau atât pentru consum propriu, cât şi în vederea comercializării.Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, cu sprijinul B.C.C.O. Târgu Mureş şi al I.P.J. Harghita, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, la data de 19 iunie a.c., i-au surprins în flagrant, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, pe T.L. şi G.R., ambii de 20 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc, având asupra lor cantitatea de 98,5 grame de droguri de mare risc.Totodată, în autoturismul cu care aceştia se deplasau, s-a găsit şi un cântar destinat măsurării drogurilor.În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui T.L., au fost identificate şi ridicate alte 54,4 grame de droguri de mare risc, conţinând aceleaşi tipuri de substanţe, ambalate în 18 pliculeţe.Din cercetările efectuate s-a stabilit că T.L. a achiziţionat produsele de la un „magazin de vise” în urmă cu aproximativ şase luni, în perioada respectivă acestea nefiind interzise. După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 6/2010, când mai multe substanţe conţinute de către „produsele etnobotanice” au fost incluse în Tabelele anexă ale Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, T.L. a păstrat produsele la domiciliul său, consumând din acestea împreună cu G.R.. De asemenea, s-a stabilit că cei doi intenţionau să comercializeze o parte dintre droguri în municipiul Miercurea-Ciuc, pentru suma de 2.000 de euro.În prezent, faţă de suspecţi se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de droguri de mare risc, fără drept” şi „deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu”. Iniţial, T.L. şi G.R.. au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorul D.I.I.C.O.T., după care, faţă de aceştia Tribunalul Harghita a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut