Ceremonia de acordare a gradului militar elevilor Şcolii de Subofiţeri de Pompieri Boldeşti, promoţia 2013

Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a participat vineri, 28 iunie a.c., la ceremonia de acordare a gradului militar elevilor Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, promoţia 2013.Cu acest prilej, oficialul M.A.I. i-a felicitat pe cei 104 absolvenţi care, începând de luni, 8 iulie a.c., se vor alătura personalului specializat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în misiunile pe care angajaţii acestei structuri le desfăşoară zilnic, pentru salvarea vieţilor şi bunurilor celor aflaţi în situaţii critice.Secretarul de stat le-a transmis tinerilor absolvenţi faptul că au responsabilitatea menţinerii, la un standard înalt, a pregătirii profesionale primite în şcoala pe care tocmai au terminat-o, cu atât mai mult cu cât, acum fac parte din corpul pompierilor salvatori, o categorie profesională ce se bucură de o mare încredere din partea românilor.“Spiritul de sacrificiu i-a caracterizat întotdeauna pe pompieri, iar dumneavoastră veniţi să le completaţi rândurile şi să contribuiţi la eforturile zilnice ale acestei categorii profesionale pentru salvarea vieţilor şi a bunurilor celor aflaţi în situaţii de urgenţă”, a menţionat oficialul MAI. În acest context, secretarul de stat Constatin Cătălin Chiper le-a urat succes tinerilor pompieri, subliniind că, din momentul absolvirii, ei devin responsabili de sprijinirea celor aflaţi în situaţii critice, oameni ale căror vieţi şi bunuri vor depinde de profesionalismul şi dedicaţia cu care ei îşi vor face meseria. La ceremonie a participat şi inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel dr. Ion Burlui, precum şi alte oficialităţi locale. * * * Acordarea gradelor de maistru militar şi sergent major tinerilor absolveţi din cadrul promoţiei 2013 continuă o tradiţie de aproape trei decenii a acestei şcoli, unitate de învăţământ ce a contribuit la formarea a peste 2.700 angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Totodată, în cei 27 de ani de existenţă, în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti a fost asigurată şi pregătirea continuă a peste 4.100 cadre.Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti are în componenţă Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, acreditat în 2010.Oferta educaţională a şcolii s-a dezvoltat continuu, pentru anul de învăţământ 2012 – 2013 fiind prevăzute activităţi de instruire psihopedagogică şi metodică a instructorilor ce desfăşoară activităţi în centrele de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă.Totodată, unitatea de învăţământ derulează şi alte activităţi de formare profesională a personalului I.G.S.U., în funcţie de necesităţile de pregătire ale acestei structuri.De-a lungul timpului, această instituţie de învăţământ s-a aflat într-un neîncetat proces de transformare, modernizare şi perfecţionare, atât din punct de vedere managerial, cât şi funcţional, urmărind cu consecvenţă îmbunătăţirea programelor de studii, creşterea calităţii serviciilor educaţionale şi ridicarea gradului de pregătire a personalului.Calitatea procesului de formare şi pregătire profesională desfăşurat în această şcoală a fost pe deplin ilustrat de capabilităţile dovedite în timpul misiunilor încredinţate celor care au absolvit-o, pompieri şi maiştri militari deopotrivă.


Alte articole:
Skip to content