Ceremonie de medaliere a jandarmilor români din Kosovo

70 de jandarmi din cadrul Detaşamentului de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române, aflaţi la prima misiune, sub egida UE în Provincia Kosovo, au fost distinşi, astăzi, 12 mai a.c., cu Medalia C.S.D.P.( Common Security and Defence Policy – Politica Comună de Securitate şi Apărare). Această distincţie reprezintă o recunoaştere a profesionalismului de care dau dovadă jandarmii români cu ocazia misiunilor executate în Kosovo.Ceremonia de medaliere a celor 70 jandarmi români a avut loc în baza Camp Charlie din oraşul Mitrovica, în prezenţa unei delegaţii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a unor reprezentanţi ai misiunilor EULEX şi KFOR. * * * Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni sub coordonarea operaţională a Uniunii Europene, în cadrul EULEX Kosovo, după realizarea, în anul 2008, a transferului de responsabilitate între ONU şi UE.În perioada 2002 – 2008, jandarmii români au executat misiuni în Provincia Kosovo sub egida ONU. Faţă de precedentele mandate (sub egida ONU), care se derulau pe o perioadă de un an, mandatul EULEX are o durată de şase luni.Această misiune se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, respectiv contribuţia română la efortul general de asigurare a păcii şi siguranţei în Europa.Misiunea internaţională a jandarmilor români continuă sub egida U.E., în baza solicitării oficiale adresate României de către Consiliul Uniunii Europene şi în baza Hotărârii C.S.A.T. privind aprobarea participării României cu 115 jandarmi şi 60 de poliţişti la misiunea UE din Kosovo, până la încheierea mandatului acesteia.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut