Cetăţean reţinut pentru dare de mită şi contrabandă cu ţigări

Ca urmare a unui denunţ depus de un poliţist de frontieră la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi contrabandă.Pentru documentarea activităţii infracţionale în cauză, ofiţerii D.G.A. au beneficiat de sprijinul tehnico-informativ al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I).În fapt, învinuitul P.C. a contactat, în repetate rânduri, un agent de poliţie de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava, căruia i-a promis o sumă importantă de bani pentru a-i facilita introducerea în ţară, peste fâşia verde a frontierei de stat româno – ucrainene, a unei cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă străină.În noaptea de 05/06.07.2010, învinuitul, împreună cu alţi participanţi, au introdus, în mod fraudulos, o însemnată cantitate de ţigări peste fâşia verde a frontierei de stat a României. Ţigările respective au fost identificate, astăzi, 6 iulie a.c., de organele de urmărire penală, cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare autorizate de instanţa de judecată.Activitatea infracţională a fost monitorizată de o echipă operativă condusă de un procuror şi formată din ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Suceava, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.Învinuitul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei competente cu propunere de arestare preventivă.Biroul de Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Serviciul de Presă şi Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut