Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, cinci georgieni care intenţionau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în spaţiul Schengen. În data de 05.06.2013, în jurul orei 03.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, judeţul Bihor, au observat, cu ajutorul aparaturii prevăzute cu termoviziune, cinci persoane (o femeie şi patru bărbaţi) care se deplasau pe jos, spre Ungaria. Nejustificându-şi prezenţa în zona de frontieră, lucratorii noştri i-au condus pe cei cinci la sediul sectorului P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre cinci cetăţeni georgieni, cu vârste cuprinse între 18 şi 41 ani, care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen.Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.ITPF Oradea – Purtător de cuvânt
Cinci georgieni depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei
Alte articole: