Colaborare poliţienească româno-franceză

O persoană căutată de autorităţile franceze întrucât este suspectată că face parte dintr-o grupare infracţională specializată în comiterea de furturi pe teritoriul Franţei a fost depistată în urma unei acţiuni la care au participat poliţişti români şi francezi.La data de 19 octombrie a.c., poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au efectuat patru percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-o comisie rogatorie internaţională formulată de autorităţile franceze. Acestea instrumentează un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat comise pe teritoriul Franţei de către un grup infracţional organizat format din cetăţeni români, în perioada 2007 – 2008.În urma acestor activităţi, a fost prinsă o persoană urmărită internaţional de autorităţile franceze prin mandat european de arestare, aceasta fiind prezentată instanţei de judecată pentru emiterea mandatului de arestare, în vederea extrădării către autorităţile judiciare franceze.De asemenea, la percheziţii poliţiştii au identificat şi ridicat mai multe aparate electronice, DVD-uri şi alte obiecte rezultate din comiterea infracţiunilor pe teritoriul Franţei.La derularea activităţilor au participat ofiţeri de caz ai autoritatilor judiciare franceze, care şi-au exprimat aprecierea modul în care au colaborat cu reprezentanţii Poliţiei Române. Simultan cu activităţile desfăşurate în România, pe teritoriul francez au avut loc mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele unor cetăţeni români, reuşindu-se de asemenea identificarea mai multor aparate electronice, băuturi alcoolice şi a altor bunuri provenite din comiterea de infracţiuni. I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content